la capătul privirii gura de metrou mai mincinoasă decât gura lui dante
cârduri de mașini claxonează prăbușindu-se prin văzduh moarte

ciocul lor de asfalt se izbește aidoma ghearelor de pisică pe sticlă
scuipă înjură se spală cu laba stângă însă nici una nu se mai ridică

doar cozile de la frecarea cu aerul ard cu flacără parcă sunt lumânări
ciorii vopsite nimerite-n drapel îi curge dintr-odată ceață pe nări

cerșetorul râde cântă – crede el – izbind o lingură de o tigaie
mațele pământului vor erupe din canale sub formă de ploaie