Am auzit multe acuze aduse genului haiku. Cea mai răspândită este “Cum să exprimi ceva în atât de puține silabe ? Nici n-ai plecat bine de pe loc și trebuie să pui frână. Și încă la fix, după 17 pași.”

Pentru a combate această teorie am imaginat un haiku din trei silabe, cu structura 1-2.

Wow –
ce nea !

Cu excepția numărului (extrem de) mic de silabe, în rest respectă toate regulile.

- kigo – referința sezonală e evidentă
- kireji – pauza, cezura de după primul vers e prezentă
- karumi - cuvintele sunt simple, naturale și elegante, fără metafore sau alte artificii; putem chiar evidenția oralitatea exprimării
- mushin - nimicnicia, perisabilitatea lucrurilor; ce poate fi mai perisabil decât fulgii de nea ? ba mai mult, se poate spune că e exprimată nimicnicia omului în fața măreției naturii, ceea ce aduce o opziție, un contrast binevenit
- mei – observatorul, adîncit în contemplare, atinge esența acestei frumuseți a naturii vibrînd la unison cu a inteligenței umane
- mono no aware – există aici o înțelepciune a întîmplării, dar și o surpriză colosală în momentul realizării acestei înțelepciuni
- yugen - misterul singurătății și al unor întîmplări petrecute fără martori; cine poate dezlega misterul primei ninsori ? meteorologii ? niciodată
- aware – când ai terminat de citit (adică în secunda următoare începutului), resimți o intensă stare emoțională de bucurie, un sentiment înălțător în fața unei armonii bine acordate

Așa că gândiți-vă mai bine câte se pot spune, prin comparație, în 17 silabe. Cu condiția să nu irosești niciuna, evident. Credeți-mă, 17 silabe constituie o avere, boierie curată, te lăfăi în ele ca atunci când te culci singur într-un pat nupțial. Și ai parte de yugen.

Observație: Definițiile sunt luate din “Haiku - un bun exemplu”, text al lui Corneliu Traian Atanasiu. Îi mulțumesc pe această cale.