Ciudată iarna aceasta
debia și-a lăsat
urmele unghiilor lăcuite
pe geamurile striate
ale ochilor mei
pământul își târâie brancarda
cu frunze intrate în fibrilație
ce au ruginit în propia sevă
eu mai cânt ca un trubadur
prin bodegi fără strune
cu albul din mine
îți fac pârtie în gânduri
înghit un cântec ca să-l păstrez
pentru ziua în care
tu vei clipi dorinți
ți-l voi cânta
în primă audiție
când ne vom trezi
înveliți amândoi
în zăpezile
mieilor.