Se tulbură albastrul cer
De-atâtea aripi care bat
De zborul geometric în echer
Când spre apus cocorii au plecat

Pe câmp măceșele sunt rumene
Pădurea plânge cu stropi de aramă
În sufletu-mi pustiul se așterne
Și visele mi se destramă

Iar tu cocor bătrân n-o să mai pleci
Și nici n-o să mai vezi vreodată marea
De-acum vei îndura aici
Singurătatea,disperarea...

Tu singurul rămas în cuib
Privești tăcut spre zarea necuprinsă
Curând va fi o dimineață ninsă
Și albul tău se va topi în alb...