Când iarnă-i afară și Anul bătrân
Și noaptea nu-s semne de viață,
Un om de zăpadă se simte stăpân
In mantia-i albă de gheață.

Când iarna-i-năutru și Omul bătrân
Și straturi de suflet îngheață,
Nu pierdem speranța căci tot mai rămân
Bucăți de tăiat de pe viață.

Dar zeul e mort și Timpul bătrân
Și ce mai contează o viață!
E vremea să scoatem iar vechiul zăbun
Căci suntem în Era de Gheață.