Întâmplări telenovelistice trăia visul meu
și între DA și POATE își purta mângâierea.
Ca un ecou în oglindă ne visam amândouă –
eu și acum mă cred fluture negru
dar, neputând purta liniștea,
în firele aceleași lumini mă regăsesc,
iluzie.
Singurătatea am înlocuit-o cu strigăte de ajutor,
vorbele mi le încurc cu ale visului –
ea se visa poem,
eu, confuzie
între clipa de acum și cea ce va să vină.