În pădurea cea din junglă,
S-a dat știre să se strângă,
Toți localnicii să fie,
Imediat la împărăție.
Mare forfotă în pădure,
Animalele se adună.
Lupul cel flămând se ascunde
Căci el știe că va prinde
Pe oricine îl surprinde
Care-i slab și neatent.
Să-l mănânce la desert.
Iepurele-i mai fricos
Scorbura îi e de folos.
Vrăbiuțele gingașe
Ciripesc voioase
Printre crengile stufoase.
Iată,sfat împărătesc se ține,
Leul, legea o impune.
Cică,acum, se hotărăște,
Cine-i cel care primește,
De la regele împarat
Distincție mare în stat.
Sfetnicii se adunară
Adică, maimuța și cu cioara.
Leul, de pe tron se ridicase,
Și chemase,
Tot soborul din pădure
În față să i se adune.
Și, iată ce le spuse:
-Dragii mei supuși, supuse,
-V-am adunat aici degrabă
-Să numesc un ……dar acolo cine se
adapă?
Puse întrebarea furios
Observând că printre aceste fiare,
Vorba lui e de prisos?
-Cum ? Neascultare?
La izvorul din pădure
Căprioara însetată,
Bea, nederanjată.
Leul face semn cu ghiara
-Aduceți-mi…….fiara!
Maimuța ascultătoare
Din copac într-altul, sare,
Și, dintr-o mișcare,
La izvorul mic apare:
-Scumpă căprioară,
-Dragă surioară,
-Tu n-ai auzit
-Că împăratul nostru
-Adunare ține, de la răsărit?
-Of ! cu iertăciune, fac o plecăciune,
-Sete rău mi-a fost, însă voi veni,
-Și m-oi ploconi,
-La mărețul leu,
-Slugă îi sunt eu.
Căprioara apare, lupu-i dă târcoale
Însă nu cutează!
La ospăț……. visează!
Leul se oprește
Adunarea o privește.
-Dragi locuitori, spuse mândru el
-Deci, ne-am adunat,
-Ca să ținem sfat
-Distincție să ofer, celui care are,
-O iubire, mare.
Cioara îl aprobă.
-Cra, Cra, spuse ea, la fel de sobră.
-Ce trebuie sa facă ?
-Să-mi aducă-n grabă,
-Darul cel de preț si cel mai măreț.
Hm ???? valuri de întrebare
Și rumoare.
-De preț ?
-Da ! spuse împăratul. De preț.
-Dar ce poate fi ? zise iepurașul.
-Cum? continuă ariciul, numit și poștașul.
Vulpea se gândi și se bucura.
-“Aha știu, printre cotețe, voi găsi ceva
-Ce-l va bucura, și, atunci voi primi
-Distincția de a sta, lângă tronul împărătesc,
-Și–am să fur tot ce poftesc.”
Lupul se gândea la ospețe întinse
Mese împărătești și mâncăruri, din cele mai distinse.
Iepurele, fricos, se retrase, gândindu-se
Că, nu are ce da, ci doar ploconindu-se
La mila împăratului, să-l lase în junglă,
Știind că, de nu va găsi, acesta îl alungă.
Broasca cea țestoasă, cu casa în spinare
Porni pe cărare, gândindu-se agale,
-“Ce pot să iau, ce să-i aduc?
- Găsi-voi pe-acest drum, măcar un papuc?”
Păsările ciufulite, zboară răvășite
Ele au găsit, ceva de dăruit,
Pe poteca mare, sta măreață o floare,
Și un fluturaș, ca un îngeraș.
Este chiar drăgut,pentru un leuț.
Ziseră în gând, fericite că au scăpat
De căutat.
Căprioara, cea micuță, tristă, se gândi și ea,
-“Trebuie să-i aduc ceva.
-Dar ce se poate oferi unui rang atat de mare,
-Sa gasesc printre crengi și pe cărare?
Se dusese încet acasă, la puiuța ei micuță,
Lacrimile îi dădură. O privea îndurerată,
-O voi da împăratului pe micuța căprioară,
Drept rasplată”.
O împinsese cu boticul
-Hai, ne-asteaptă împăratul !
-Gata cu oftatul!
Toate animalele se îmbulzesc îngrămădite
Fiecare ce adunase lăudându-se grăbite
Cum că fiecare, a adus tot ce-i mai de preț
Adică, tot ce are.
În fața împăratului, vine vulpea zâmbitoare:
-Mărite rege, uite, îți las prada la picioare.
Leul se ridică, și se încruntă tare:
-Cum ? omori o vietate și vrei întâietate ?
-Să pleci de aici, vulpe fără suflet !
-Hoția se plătește! nu se răsplătește!
Vulpea se retrage, mormăind în cale
Ursul vine țanțoș - mărite rege, poftim, dumitale.
-Eu ți-am adus mure și miere.
-E mai bine miere, decat ……..fiere! și privi spre vulpe,
Cu înțeles, firesc.
-Bine, du-te! mulțumesc.
Broasca cu căsuța, veni și ea, fuguța,
Aduse pe spinare, un papuc, mai mare.
-Da, mulțam și ție, deci? Cine mai e să vie ?
Căprioara, veni umilă, încet, timidă, și spuse:
- Mărite împărat,
-Eu nu am găsit, mari daruri de dat,
-Copila mea ce mică,
-Îți este oferită,
-De vrei să o păstrezi…..
-Dar, te văd că dupa ea oftezi, așa-i ?!!!
Strigă împăratul.
-Da, mărite împărat, ai spus că vrei ceva de preț,
-E tot ce am, și ție ți-l ofer.
Din partea ta, doar mila eu iți cer.
Atunci mărețul împărat, văzând că prețul ce l-a dat
E mai presus de orice preț, strigă în gura mare
Impresionat, către adunare:
-E cel mai mare dar de preț pe care l-am primit .
Așa-i ?
-Da raspunseră în cor, jivinele grăbite să-l aprobe.
-Păstreză-ți puiul căprioară! În scaunul de-odinioară,
Ce-l ocupa altcineva, doar tu vei sta!
La dreapta mea!
Tu sfetnic de încredere-mi vei fi,
Și tu cu mine vei împărăți.
Disticția în stat tu ai primit
În urma prețului ce tu ai dăruit.
Și amândoi în pace, cu jivinele au trăit,
O lecție, frumoasa căprioară a oferit,
Blandețea și iubirea, e un DAR, de dăruit.