Scuipă-mă, iubito,
îmi simt buzele uscate
și picioarele deocheate
de la beția de astă noapte.
Cheile mi le-am pierdut
( caută-le pe scaune! )
pe breloc au rămas doar traume –
scoate-le cu grijă
să nu îndoi metalul,
pe cercul lui se învîrte idealul.
……………………………………
Acum ridică-mă,
mă simt mult mai bine –
eu sunt, iubito, nu-ți fie milă –
strînge-mă în brațe
cu nerv și cu silă.
Ajunge,
slăbește strînsoarea o clipă,
lasă loc de căință,
slăbiciuni se înfiripă,
mai bine ia sticla din mîna lui Bachus
și toarnă-mi un strop de credință.
Paharul se vaită pe jos,
( nu-l auzi? )
nici el nu-și mai simte piciorul,
ologi am rămas în piedica soarelui,
în cursele barului –
zeii sunt cruzi.
Ce amar este vinul în ultima clipă,
nu ma ierta, iubito,
doar cînd mi-e frică,
ci soarbe-mă din ochi
cu ochi de sticlă.