urc cobor urc
timpul mi se deșiră pe o sinusoidă
stau lângă fereastră privesc viața de la etajul doi
oamenii trec
umbrele lor se agață de frica mea
le simt întunericul
le văd chircindu-se
nu sunt singura la care îngerii n-au mai ajuns
și mă gândesc să trec dincolo de zid
cu ușile și ferestrele deschise
să-mi las brațele goale să respire
toate căutările
femeie
nu pot decât să te ating în oglindă
acoperă-mi umbletul cu palmele tale
eu plec să-l găsesc pe el