eu –
cea născută din coasta lui abruptă
la ceas de rouă
când turmele ies la pășune
și zorii viorii ridică pleoapa cerului –

m-am smuls din visele de noapte
frământ pâinea dimineții
pe masa tăcerilor noastre
îți netezesc fruntea cu versul dintâi al zilei
și-mi beau cafeaua la umbra țigării tale
rotocoale de fum îmi încing mijlocul coapsele sânii
mă dau prinsă în jocul de-a noi iar și iar
rimăm imperfect
ca într-un poem modern
alunecăm spre miezul cuvintelor
nespuse bucurii așteaptă răbdătoare
să terminăm pomelnicul de amaruri

nu-mi ieși niciodată la numărătoare iubitul meu
ori îmi ești prea mult ori prea puțin