Visez un anotimp în care
să-ți răsară chipul dimineața,
într-un glob din muntii ce mă iubesc.
Să mă încălzesc în peștera primordială
a brațelor lui Adam,
din care, tu, te tragi si cu care
te asemuiești:
"-Lume!Cutremura-te!Adam e viu!"

Să mă înec inevitabil în culoarea
ce ma duce spre haos,
spre infernul plin de Rai
și Serafimi ce mă îmbrobodesc
cu o inestimabila feerie.

Să mă îngrozească umilința
de a fi femeia ce-l duce spre pacat
și să ma frământe genunchii sa ma pot
supune unui anotimp în care
să-l împac pe Lucifer cu Cerul.

Visez un anotimp ce se va impăca cu Apocalipsa!