agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-01-25 | [This text should be read in romana] |
stereotip
să mergi pe trotuar să nu depășești bordura să te înfurii să mergi pe mijlocul străzii șoferii să te înjure speranța că următorul impact te va dezlega de toată tristețea speranța crește o simți bătînd cu piciorușele în stomac următorul impact următorul impact nu se produce stereotip aștepți un semn pînă cînd mintea o ia razna dar semnul nu vine ești bun ești tandru ești generos te întrebi de ce aștepți oamenii de parcă ai fi un șofer care așteaptă să se elibereze un loc din parcare noaptea îți spui că te-ai săturat dimineața mai faci o încercare să te apropii de oameni același efect imaginează-ți că ești la olimpiada persoanelor cu dizabilități sari cu prăjina prăjina se rupe în mijlocului saltului stereotip e de ajuns ca soarele să bată într-un anume fel și tu să te simți un guinea pig lumina îți stimulează părți nefolosite din cortex vin peste tine senzații orașe chipuri mirosuri încerci să ridici baricade prea tîrziu mult prea tîrziu încremenit în tine se petrec zece vieți dintr-o dată aștepți un semn aștepți un impact finding nemo totul se rupe în tine totul se rupe în tine totul se rupe în tine stai pe covor și aculți voci pe care numai tu le auzi chipuri pe care numai tu le vezi fiecare celulă plesnește ești bășica plină de apă ce urmează arsurii * bună dimineața sunt în gara de nord am emoții. dacă totul merge bine îmi vei spune că semăn cu sean penn și că-mi vei da tot ce e mai bun din tine. ultima dată cînd am luat metroul am încurcat stațiile. sunt un animal stîngaci. sunt un păianjen stîngaci care atîrnă de vocea ta am o singură zi să-ți arăt trei milioane de gesturi sunt în gara de nord și-mi lipsește curajul. am venit dintr-un loc unde toată lumea e la picioarele mele. dacă totul merge bine o să mă învîrt în jurul tău ca un căluț pe care îl mînă copiii din bîlci. bună dimineața sunt în gara de nord. mi-e puțin frig am emoții. cafeaua îmi arde limba. am o singură zi să-ți arăt sternul măruntaiele și tot ce mă susține. îmi lipsește curajul aici lucrurile sunt de două ori mai mari în locul de unde vin eu dacă fac un pas am străbătut jumătate de stradă. mă lovesc de oameni sunt o minge care-a spart geamul școlii. sunt stîngaci și asta îmi arde limba. ce să-ți spun ce să-ți spun prima dată. totul se-nvîrte în capul meu capul meu e o betonieră în care gîndurile se usucă rapid se întăresc mă fixează într-o poziție nefirească. am o singură zi să-ți arăt sternul măruntaiele și trei milioane de ghemuri care umblă prin mine. bună dimineața sunt în gara de nord. am venit dintr-un loc unde sunt de două ori mare mare decît orice lucru.
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy