Atârnă un glas în aer, praful și pulberea au ridicat în jurul lui ziduri concentrice așa cum trandafirul își ține pistilul închis, păzit de straturi compacte, glasul din aer mă cheamă noapte și zi mi se arată în vis ca un trandafir desfăcut - o gură însângerată care mă strigă de după ziduri, bat cu pumnii în ele însă nu am puterea să le sparg, mai ascuțit decât lancea auzul meu... zile și nopți trag cu urechea la ce se aude dincolo, acum știu că nu trebuie să înțeleg tot ce mi se spune