Nu obosesc
să-mi dau inima la întors
scotocind după resturi
din trupul duminicilor
trecute
prin buzunarele-i calde

Se făcea că vine ziua de luni
dintr-o dată
și mi se lungeau înfrigurate
pletele până la șolduri
anotimpul sub pleoape
se desfăcea mătăsos
răsucindu-se în spirală
ningea la prânz câteodată
deasupra frunților noastre
lipite
și strigau din noi
mirați
toți cocorii

Se făcea că nu erai departe
mă jucam cu numele tău
decupând drumuri
de întors
în umbra ta străvezie
se răsturna noaptea pe spate
îmi alinta cu degetul
buzele
și te chema pentru mine
înalt și curat
scobindu-ne surâzând
culcuÈ™ clandestin
în palmele-i arse