azi în mijlocul străzii
am întâlnit dezolarea lăsa în urmă un drum
închis la nasturi hainele sale veneau
din sus
ca o ploaie

durea în sine
frica născută în clipa care crăpase prima
se scălda în argintia mea carne
voiam să-i vorbesc dar ea se zbătea
lovindu-mi cuvintele cu creierii ei mari

dezolarea m-a dus în pustietatea parcului
plin de pești
frunzele urlau lipindu-se de pielea
fricii

frica și dezolarea și-au arătat vintrele
și-au luptat
venele fricii mușcate revărsau clor
hălci din trupul dezolarii erau în aer

în împăcarea serii s-au îngropat
până la glezne genunchi brâu gât
între crupele orașului tăcut
ca un basm