Cat a durat pana sa invat sa-l ascult asa cum trebuie…
Imi amintesc cum ai mei ma intrebau pe cand eram mic de ce vorbesc singur…
Le explicam dar cu siguranta ei nu intelegeau.
La naiba… inca eram prea mic sa ma poata considera nebun(norocul meu…).
Apoi am invatat sa-l ascult doar… m-am obisnuit cu ideea ca doar eu il vad si-l aud.
In acelasi timp mi-am dat seama ca el ma aude chiar daca nu vorbesc cu voce tare.
Am invatat de mult ca ma aude doar din gand…
Ce ciudat… Seamana exact cu mine( parca am fi gemeni)…
Ciudat imi parea la inceput… acum m-am invatat si cu asta.
Mmmm… cand eram mic era bine… nu ne certam… nu aveam de la ce in fond
Acum cat de multe s-au schimbat…
Parca imi vorbeste din ce in ce mai mult.
(Oare cea mai mare parte din ceea ce scriu eu aici nu e suflata de el? Nici nu-mi mai dau seama ce spune el si ce gandesc eu.)
Macar de m-ar ajuta cu ceva… Daca mi-ar da sfaturi, m-ar imbarbata cumva..
Dar nu… nu-i sta in felul de-a fi… ma cearta mai mult decat o fac eu insumi..
Ma injura si se aude injurat razand in hohote…(cica tot pe mine ma injur, si are dreptate)…
Ma uit la el…. e fata plina de nepasare are si nu pot sa ma recunosc… si totusi… e tot o parte din mine…
Ma uit la el cum trateaza lucrurile…. Si nu-mi vine a crede cat de detasat e.
Nu pot sa cred ca termina fiecare discutie cu “Da-o-n ma-sa!”…
In cele din urma parca e mai bine asa…
Din cand in cand e ca mine… Uneori e ca el…
Ciudata impresie cand vorbesc cu altcineva si nu-mi dau seama daca vorbesc eu sau el…. Si mai mult nu-mi dau seama daca vorbesc cu acel cineva sau cu prietenul lui…
Oglinzi si fum… Fum si iar oglinzi…
Cum naiba sa pot da seama de ce e exterior daca nu pot sa-mi dau seama ce e in mine, cu mine…
Si ca totul sa fie ciudat in de-ajuns…
Mai apar vreo 2-3 ca dansul…
Oare care din noi va vorbeste?
Oare caruia din voi se adreseaza?

12.04.2006