Nu mă deranjează aripile mele
mult prea mari
ce demult nu le mai folosesc
la zbor,
ci la mers.

Trag cu praștia în vrăbii
să-mi găsesc un loc în cazanul
cu puternic miros
de smoală și pucioasă,
în huruit
de vorbe inutile.

E liniște de senzații.

Mă biciuiesc fluturii
cu aripi de îngeri,
prea mari,
prea târziu.