omule
treceam pe magheru
într-o zi oarecare de primăvară
am privit peste umăr
nu mai erai acolo
mă obișnuisem cu prezența ta imaginară
în mijlocul mulțimii
construisem doar pentru noi
o casă din cuvinte
și o lume de elfi cu jobenuri și papioane colorate
ajunsesem chiar
femeia curajoasă pe care ți-o doreai
nu îmi mai era teamă
de întuneric
de câini
de încăperile fără ferestre
de poduri
de sărbători
și de înstrăinare

eram deodată atât de puternică
și cu desăvârșire fără de tine
încât pletele au început să-mi albească

prin aerul umed
un țipăt de fiară tânără ucisă în somn
tulbură drumul unei stele căzătoare
albe și triste
pletele unei femei puternice
luminându-i căderea

ascultă poezia în lectura autoarei