furtuna


bat cristale
în ochiul întredeschis
prin anotimpuri
lumini
reîntărindu-mă
prin păduri cu fagi
noul dans de miel
îmi încarcă suflul copilăresc
furtuna mă încântă
noaptea e prezentă
în liniștea dintre șuvoaie
și tunete
mă descopăr
ca în anii de prigoană
îmi desfac veșmintele
încălzit de visul aprins
în câmpul navetei săptămânale
în miez de noapte
ridic rugă spre ceruri
fața-mi lovită de ploaie
așteaptă desprinderi orbitoare
cât mai aproape
furtuna în sufletu-mi arde
și mi-e dor de focul
din nopțile iubirii