în autobuzele vechi
mirosea uneori a pâine caldă și a salam
stăteam ca de obicei în spate și priveam
linia întreruptă a marcajelor

deși mergeam doar câteva stații
drumul era la fel de lung
ca acela din vacanțele de vară
când călătoream câteva ore cu rata
către promise land-ul copilăriei
casa de la țară și oamenii care ne făceau cu mâna
în semn de bun venit
sosiseră rudele de la oraș
și bucuria avea să dureze o zi sau două
scoteau țuici și luau gâtul unei orătănii
cumpărau pâine de la brutărie
și totul părea
atât de bine cât putea să fie

chiar și după ce coboram
trezit în ultimul moment de frâna autobuzului
îmi rămânea în nări mirosul de pâine caldă și de salam
aș fi vrut să urc din nou
să fac o tură până la capăt și înapoi
dar mă răzgândeam întotdeauna prea târziu
și o luam alene prin ploaie
pe lângă zidul scorojit al liceului
cu mâinile în buzunare și cu mapa sub braț
atent să nu calc în vreo băltoacă