Ropot de alb peste-o mare de negru,
inocent mângâiat de zăpadă, integru
e pământul ciudat picurat de candoare,
primăvara-i în prag, mereu însă ne doare

acea iarnă printre zile tăcute,
acel zumzet al banchizelor slute,
ce ne-nchide privirea într-un ochi pineal,
privitori peste timp noi privim ireal,

a zăpezii căldură picurată în stei
și al soarelui ger, strecurat doar în tei,
doar atunci când confuze în zile,
anotimpuri se-ntrec, se amestecă-n file,

calendare se storc de al clipelor fast,
peste tot, peste timp se păstrează un cast,
și integru pământ, anotimpuri concep,
azi un mâine și-un ieri totodată încep,

un amestec difuz peste fire se-ntinde,
o căldură în ger azi pe noi ne cuprinde,
din coconul ațos în al razelor stol,
anotimpuri se-ntorc în același atol.

Repetate trimestre învechite în nou
anotimpuri, se-amestecă-n al timpului ou.