dacă deschizi cutia de pantofi
să nu te sperii scrisorile netrimise
stau cuminți îngălbenindu-și sensul
citindu-se una pe alta hlizindu-se dement
cu dinții virgulelor mușcând din timp
ostoind simțirile fiule ai milă
de tinerețea mamei tale poart-o pe brațe
ridică-i vălul și nu încerca să ghicești tocmai tu
tați posibili în iubiri imposibile
sunt duși pe munte norii mușcă din
spatele lor cu dinți de ploaie
tații tăi încă mă caută și încă
te concep cu fruntea în mâini calculând
înmulțind zorii trăgând linii între
talpa mea și orizont

ei așteaptă clipa de mercur să îi alunece
în chip potrivit la întâlnirea cu osul meu
apoi totul aproape totul se-nchide aici
în cutia de pantofi
ermetic și limpede

numai tatăl tău cel bun
singurul tatăl tău înaltul
se-ntoarce-n zori însoțit de doi amici zurlii
lângă ei un țigan își zdrăngăne țitera
se-ntoarce-n picioarele goale cu pantofii sub braÈ›

tămâiază drumul până în coasta mea
și-apoi adoarme făcându-te pilot sau altceva