"Soarele rotund și palid izvorăște-n depărtare
Ca o amintire sfântă cu suflet născut în mare
Ce-și aruncă-n lumea asta fără nume fără neamuri
Dimineața-nvaluită într-o pânză grea de valuri.

O lumină inocentă tresare usor pe valuri
Ca o viață fără nume ,noapte fără idealuri
Ce ajung să se transforme într-o mare de venin,
Intr-un cer adânc și rece sub oceanul ei senin.

Marea caldă și-nspumată iar incepe să-și adune
Din nisipul de pe țărmuri palma sa plină de spume
Si o duce în adâncuri în lumina ei săracă
De unde o să renască mai albă ca niciodată.

Razele ating pământul cu o caldă sărutare
Si întind deasupra apei o lumină plutitoare
Ce învață să înoate dar se-mbată din tăcere
Incât insula pustie se trezește din plăcere.

Un ecou de vânt subțire alungat de prin natură
Rătăcește prin pădure și căldura ei o fură;
Când ajunge în coroana unui arbore uscat
Se cutremură o clipă și rămâne nemișcat.

Valurile norocoase care nu se sparg de stânci,
Care cred numai în vânturi și în apele adânci
Desenează pe nisipuri o melancolie udă
Din pensonul său de sare și-o culoare foarte crudă.

Nici o pasăre măiastră nu vrea să cunoască cerul
Sau să-nfrunte vântul rece dar cu inima ca fierul
Nici o barcă sfidătoare nu înțeapă plaja-ngustă
Din care cu nerăbdare dimineața încă gustă...

[...]