Haos, sinucideri, regrete. . . totul e imprevizibil
mă ridic, mă plimb prin cameră, sufăr de claustrofobie. . .
sunt obișnuită să văd o umbră, dar umbra nu mai este
plâng, zbier, vreau umbra înapoi
m-am obișnuit cu ea. . .

îmi spun: "gata, gata, ea nu mai există"
izbucnesc, scot niște râsete hidoase
iubeam acea umbră de om. . .

poate moartea a luat-o, poate s-a plictisit de mine
nu mă mai iubea. . .
și iar plâng și iar zbier cu reproșuri
m-a părăsit umbra. . .

acea umbra era a omului, pe care încă îl iubesc,
iar ideea că ea trebuia să rămână veșnic alături de mine
mă face să înnebunesc. . .
o iubire, care nu mai e iubire, s-a transformat în obsesie
îmi distruge universul . . .