De-acolo-și iau copacii-ncrâncenarea
De-a nemuri, din dragostea de soare.
Ei nasc mesajul ce îl poartă vântul,
Din codru spre întinderea de mare.

Aspiră seve și respiră viață,
Primesc lumina găzduind-o-n frunză,
Sunt casă pentru alte trăitoare,
Culcuș sau loc în care să se-ascunză.

Clădindu-se cu fiecare clipă,
Își poartă veacul murul sau stejarul.
Se trec însă rămân pentru vecie,
Cât pot să-și crească-n liniște lăstarul.