Necropolă

O mână cenușie, a adus,
De unde-i numai întuneric,
Pe jumătate ruptă, o lună
Peste orașul morții.

Așa de singur am pornit,
Spre un mormânt uitat de timp,
Aici unde lumina fuge,
Chemarea morții, eu o simt.

Dupa aceste uși am auzit un cântec,
Al vântului și frunzelor uscate,
De ce-au gasit sub rădăcini
Copacii toți vorbeau în soapte.

Pe cărarea bântuita și uitată,
Sufletul mi-a fost condus.
Un strop de sudoare neagră,
De zdrobitoarea frică adus.

Din oceanul infinitului,
Constrâns de bolta cerului,
Am simțit privirea grea,
a ochilor de aștrii.

Izbitura porților de fier,
A închis pe veci un suflet,
Intre cer și cripte vechi,
În împărăția ta de stele.