orbul își întindea spre mine
mânile subțiri și lungi
după ochii speriați de o lumină
aprinsă în palmă

ca o scamă
îndoiala atârna de haina de mire
nu puteam să o dau jos
și să spun da
până la urmă reușesc să sărut marea cu buzele umede

mă împiedic de urmele
lăsate în nisip
de o mână care face multe semne

țip la duminica asta
ca după o înviere amânată
și chiar dacă este dimineață
eu tot iau cu mine întrebarea aceasta
neînțeleasă de Freud