Noapte în Apuseni


Ce înrudiri secrete mesecenii păstrează
Cu stelele înalte, cu albele tării?
Lumini subțiri înalță în noapte și amiază,
Când te aștept și-n taină te mustru că nu vii.

Dar vino! Nu contează că vânturile aspre
Îmi biciuiesc obrajii și plăsmuirea minții;
Mestecenii neoane aprins-au pentru astre
Și crengile lor albe își tremură arginții.

E-atâta bogăție în nopatea asta sfântă
Și luna, barcă albă pe mări îndepărtate,
Îți caută ochii unici ca un alai de nuntă,
Întins până-n absida bisericii curate.

Hai, vino, rătăci-vom prin crângul de mesteceni!
Pe netezite trunchiuri alunecă lumina;
Ard focuri de iubire în Munții Apuseni
Și noaptea cade albă, albindu-ne tulpina.

Și până-n dimineață vom fi și noi mesteceni
Și deja aud frunza cum peste mine-o legeni.