Îmi rup plâsul în fâșii
cu care îmi prind oasele
desprinse de carne
de-atâta dor de sânge
ce-mi bate-n venă

Doar lacrimile vii care se scurg
încerc să mi le mai cos
de pleoape și ochi
cu ace de ceasornic
prin care trec ața
ca-ntr-o veșnicie
de oase care nu pier

Toate regulile timpului
îmi joacă farse
Nici să scriu nu mai știu
doar povestesc mâinilor scrisul
cu lacrimi de cerneală mov
despre ultima crucificare a omului

și cerșesc
putere
să mai pot
umbla printre oameni
care-și poartă oasele
legate cu fâșii
descusute
bătute de vânt
într-o ordine oarecare prin lume.