Neegalabilă e culoarea apusului
parcă strămoșii își spală obrajii de sânge
și merg să viseze cu ochii deschiși
spre alte spre alte hotare...

îndepărtată e această culoare
când o zărești la marginea spectrului alb
sau capătul curcubeului, de parcă
e-o apă sângerie, sângerie...

neauzit e glasul celui ce apune somnul
în hambarele de nori ale amurgului
totuși îl auzim lovind scuturi când tună
scânteind arme când fulgeră
ca niște guri nemaivăzute de noi