Decăderea românului

Decăderea românului a început,
De când a cunoscut că banu-i zeu;
De-atunci, mereu, omul avut
A vrut să-l cumpere chiar și pe Dumnezeu!

Nimic nu mai e sfânt în țara asta,
Căci totul este de vânzare:
Iubirea, sufletul și chiar… nevasta,
E socotit în ban valoare…

Ce-a mai rămas din idealuri și valori?
Din spirit și credințele străbune?
Se vând pe la tarabe și prin gări,
Chiar și copii, la banca de organe!

Străinul cel bogat, nemuritor ar vrea să fie!
Organele bolnave de droguri și alcool,
De-o viață petrecută-n sindrofie,
Le cumpără de la românul cel sărman și gol.

Se vinde chiar și țara, așa cum am văzut,
O cumpără străinii cu bucata;
A mai rămas doar graiul nevândut,
Dar chiar și graiul de vânzare-i gata!

Și-asta fiindcă după paradoxale revoluții,
N-am știut să ținem țara pentru noi;
N-am reușit ca alții să gândim – soluții;
Și-au jecmănit-o noi ei ciocoi.

Ne vindem brațele de muncă, și gândirea;
Slugi la străini suntem, în țară, și, afară…
N-a mai rămas nimic din ce-i român, sfințirea,
... tăria milenară - trăim în țara asta de ocară!

Ne-am vinde chiar și morții din morminte,
Numai să găsim cumpărătorul...,
Din toate idealurile sfinte…,
A mai rămas să vindem viitorul!

Eram atât de flămânziți, încât, și lebede-am mâncat;
Plecat-am mulți români pe-o cale pătimașă;
Însă exodul nostru, omul din vest nu l-a iertat,
Nici mândră Viena, nici Roma cea trufașă.

De mult, în evul mediu, turcii vânau pentru serai
Fecioarele românce, dansând sub clarul lunii:
Acum de bună voie, ele oferă nurii, vai!
Cerșind un ban la Poarta semilunii.


O, câte valori române nu a erodat!
Această lăcomie pentru bani…,
Și câte vieți nu a curmat!
Și câte risipite-n van!

O, Doamne! Cine-i vinovat de toate acestea?
De lumea-ngrozitoare ce deschide era!
Oare s-a terminat acum povestea?
Românilor de-aici, de pe planeta Terra!