E noapte... întunericul îmi cântă la ureche...peste tot, nimic înseamnă nimic, iar TU reprizinți lumina în abisul greu de plumb...
Mă bucur...Am ajuns să mă bucur din nimic... un foșnet, un răsunet, o atingere nesimțită, un banal nimic...
E ciudat cum orice nimic iți poate misca inima, trăirea. E trist și cum totul începe să devină un nimic absolut.
Tresar... tremur... reveria s-a contopiat cu realitatea...