lumea în care trăiesc eu aleargă în picioarele goale
peste cioburi, asfalt sau nisip cu personalitate
fără griji
fără bătăi de cap
doar cu un furou marca addidas pe ea

punct și virgulă &

în camera mea e întotdeauna prea cald,
ca și cum balaurii copilăriei ar fi suflat aerul pe care
îl respir
și, ca să vă conving că așa e,
o să vă arăt norul de pe tavan

punct

de fapt,
muștele au picioare
și ar putea foarte bine să și meargă nu numai
să-mi bâzâie pe la urechi
aiurea
dar dacă n-ar zbura probabil că ar merge prea mult
și-ar obosi

cum obosește soarele să mă trezească în fiecare dimineață

punct

iar asta a fost probabil ultima poezie pe care am scris-o.