nu va înțelege nimic mă va trimite
în mama
în organul ei genital
care a fost oceanul meu
pe vremea când aveam branhii
lăbuțe gelatinoase coadă de moluscă
și nu bâiguiam nu șușoteam nu mârâiam
nu vorbeam prin somn
eram un embrion sănătos care nu scria versuri
și vagabondul se mișca iute prin lichidul amniotic
avea două picioare de carne și trupul roz
acum are două picioare de lemn
cere de la mine bani și eu trec pe alături
cu ochii în pământ
dacă aș scoate din buzunar o foaie
și aș citi în fața lui un poem
ar zice că e sfârșitul lumii armaghedonul
războiul stelelor apocalipsa
că are de-a face numai cu țicniții
cu idioții cu știoarfele cu putorile
m-ar trimite la origini în locul despre care am scris
atât de puțin