Luca plânge. rănile de pe spate nu se mai vindecă.
cineva îl bântuie câteodată. îi povestește de labirint.
și de soare. apoi zâmbetul acela sarcastic. de ceară.
cei căzuți nu vor moșteni nimic. chiar nimic.

a fost bine cu Ana. ar fi iubit-o dar nu știa cum iubesc oamenii.
ea l-a învățat să se roage. el a învățat-o să tacă.
liniștită a așteptat un timp. apoi s-a dus. de atunci
avea impresia că toate zilele se nasc moarte. și nopțile.

de-o vreme nu mai privea spre cer. deloc.
nu avea rost. dumnezeu îl cunoștea destul de bine.
și nici întrebări nu mai avea.