A fost odată ca-n povești
Din rude mari împărătești
Apărut ca din ghiveci
Un mic marțian de trei cinci zeci.
Are și un nume, dacă vreți să-l știți,
Vector îl chema, Vector Pripici.
Cică era rege, îi conducea pe marțieni
Din palatul său de la Urzicieni.
Într-o zi cu ceață acesta s-a trezit
S-a dus la marțieni și le-a poruncit:
-Poporul meu verde, am visat urât
Că un pământean beat, m-a omorât.
Acum știți ce aș vrea? Să-i termin pe toți,
Oricum Pământul e plin numai de hoți.
Așa că, să mergem frații mei, nu mai stați pe jos
Nimeni nu mă omoară cand eu visez frumos !
Și-au plecat cu toții, chiar și ultimul marțian,
Să le dea o lecție fiecărui pământean.

-Stația Pământ ! s-a auzit cu silă.
-Gata prieteni, să nu aveți milă !
Ajunși pe Pământ s-au îndreptat spre pământeni,
Se credeau speciali că ei sunt marțieni.
Pământenii râzând le-au spus chicotind:
-Voi sunteți nebuni, încă nu e Haloween !
Vector scoate arma și trage furios
Spre un om cam gras ce statea pe jos,
L-a ras umpic în cap și l-a lăsat chel,
Așa a văzut lumea de ce-i în stare el.
Lumea s-a panicat, ce să facă oare?
Știau că marțienii vroiau să îi omoare.
Apoi au început să fugă, fugeau de marțieni
Știau că nu au șanse, doar sunt pământeni,
Dar dintr-o dată: -Stop! Vector s-a oprit
A văzut o fată și s-a-ndrăgostit,
De o pământeancă, așa e, nu glumesc,
S-a apropiat de ea și i-a spus: -Te iubesc !
Apoi Vector a îngenunchiat și i-a spus așa:
-Frumoasă pământeancă, vrei să fii soția mea?

Ce mai întrebare, a fost chiar ciudat
Dar și mai ciudat a fost ce-a urmat,
Fata nu a stat mult și i-a răspuns imediat:
Da! Sigur că da! Te iubesc cu adevarat!
Apoi au plecat pe Marte și s-au căsătorit
Până la adânci bătrâneți au trăit.
Și astfel acum, când povestea ia sfarșit
Trebuie să vă spun că nimeni n-a fost ranit,
Nici măcar grăsanul care a rămas chel
Pentru că din fericire a avut peruca la el.