Absorb emanații cosmice
ca o antenă universală,
le simt coborând pe verticală -
înălțătoare și josnice,
rele și bune,
cuminți și nebune,
ușoare și grele,
mari și mărunțele,
sfâșietoare,
necruțătoare!

Mă atacă, ca păsări de pradă,
cum nu le auziți oare?!
Iată-le, vor să mă doboare,
năruindu-se asupra-mi grămadă...
Dar nu e nimeni în stradă,
nimeni să mă vadă,
nimeni să mă creadă,
nimeni să m-audă,
într-o lume surdă,
oarbă și crudă.

Ca într-un ocean de nepăsare
sunt singură și cumpătul mă lasă -
în casa mea oare mai sunt acasă,
asemenea lipsită de-apărare?
Nimic nu se întâmplă,
chiar dacă din tâmplă
sângele șuvoi
curge în toi...
Eu vă declar război!
Auziți voi?!

Război - indiferenței totale,
în care se îneacă cu disperare
acei sărmani, invalizi din născare,
cu inimile fără scuturi și zale...