"în afară de acel dialog la distanță când te rugam să vii la piața moghioroș la pasajul lujerului trebuia să ies la 5.30 să te aștept nu îți spuneam nimic și sigur nu credeai impresia asta bun o fundătură" (Răzvan Þupa, Fetiș, Editura Vinea, 2003)


Nimic din ceea ce ai aflat despre mine nu e adevărat.

Simți că îți transpiră rece tălpile, și mâinile ți se umflă, te știu:
Ești și tu ca mine.
Eu când trebuie să mănânc și îmi așez masa atât de frumos
și mâncarea arată atât de bine și când îmi dau seama că trebuie să mănânc iar singur
îmi vine instantaneu să vărs.

Pentru mine, a mânca singur e cașicum
ai avea numai o singură mână.

Și ai vrea din toată inima să strângi puternic un om la piept.





Eu mă arunc pe spate în câmpia enormă de lăcrămioare.
Căderea mea e ușoară, lăcrămioarele mă susțin.






Poate că dacă mi-ar veni să plâng, poate că aș plânge în hohote,
hăulind, cu mâinile înfipte în pat, ca mama, uneori, când i se făcea dor de tata
și nu mai suporta. Vedeam atunci cum mama este o fiară.
Burta i se strângea și rămâneam paralizată în spatele ei,
fără să pot face o mișcare. Se ridica apoi încet, ca și cum ar fi stat până atunci
la mormântul tatei, deși eram în cameră, în casa noastră eram.
Își ștergea ochii ca o femeie bătrână și trecea pe lângă mine, fără să mă vadă.
De fapt, atunci mama chiar nu ne vedea.
Îi era atât de dor de tata încât fratele meu și cu mine deveneam invizibili.
Atunci eram micii ei dușmani.
Dacă nu eram noi, mama ar fi murit, pur și simplu, de dor de tata.
Așa am ținut-o noi pe mama în viață. Cu forța.






Mi-am citit horoscopul și totul pare ok.




Human Interface - e ca și cum începi să semeni tot mai mult cu ceea ce urăști –




ca atunci când cântă joinmeindeath ca atunci când bei suc acidulat și primele buburuțe de acid
te înțeapă pe limbă dar nu te doare și continui și cum continui așa parcă îți este și mai sete
ca atunci când deschizi gura și faci un O mic un pic turtit și respiri și simți cum ți se usucă buzele
sau ca atunci când închizi ochii și te legeni și îți strângi genunchii și pumnii și fără să vrei
semeni cu o bucată de ziar mototolită thislifeaintworthliving
e ca atunci când ai vrea să aibă camera ta mai mulți pereți ca să te dai de ei
să îi umpli de sânge e ca atunci când NU CONȘTIENTIZEZI CÃ AI ORGANE PE DINÃUNTRU



deci eu umblu în patru labe prin casă eu caut acum pe sub noptiere cioburi dintr-un rotund pe care l-am trăit o mărturie despre faptă caut

și posibilitatea ca eu să fi visat toate astea îmi stă în gât ca o aspirină




în fiecare vară mă îndrăgostesc de alt bărbat
scot rochițele de anul trecut îndrept spatele
dar tu nu știai
și victimele mele lucesc în soare prinse-n clești
cu mine e altfel cu mine va rămâne
însă patul este gol și răvășit de o singură spinare
și lângă el alte filme alte cărți
chestii de fete lucruri mărunte o colecție renumită
de oase carioci moi piele pe care sărutul s-a uscat
și a prins coajă










Am motive să cred că sunt foarte bun.
Și că tu vii aproape, tot mai aproape și mai aproape de mine și în orice moment mă poți săruta pe obraz.



Mi-e frig de parcă sufletul meu ar fi coborât cu totul în beci.
Uite, de pildă acum, și ție ți-e frig, și ești prietenul meu, și

NUMAI DIN ASTA VINE CÃLDURA.