agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-07-12 | [This text should be read in romana] |
De când timpul a devenit marginal pentru apropierea noastră,
El, timpul, mă învață că dragostea trece.. Trece peste toți, mai devreme sau mai târziu. Explică-mi frumusețea chipului tău dimineața, În aburii cafelei negre de pe masa de lângă fereastră. Explică-mi mișcarea brațelor tale peste obrazul meu, Brăzdat de mirarea de a te vedea lângă mine. Explică-mi înfrigurarea resimțită din ceea ce zâmbetele amintesc, Uită-mă și regăsește-mă unde niciodată nu am putut să fiu. Explică-mi locul meu pe pământ, explică-mi locurile pământului, Arată-mi sensul acolo unde tu nu ești. Nu voi insista. Știu că ești unde niciodată nu te pot regăsi Acolo unde timpul a devenit marginal pentru apropierea noastră. Acolo unde timpul te-a învățat, până și pe tine, Pe tine, cea mai optimistă dintre noi doi, Că dragostea trece, trece peste toți mai devreme sau mai târziu. În scările existenței mi-am pierdut simțul realității, Ca și cum spațiul are vreo putere corozivă asupra mea. Picioarele mi s-au infierat de greutăți teoretice ale vieții, Iar procesull ăsta prin care mă perind ca un bezmetic Se-aseamănă cu inițierea celui ce nu se vrea inițiat In tainele ascunse ale vieții. Ca și cum viața e mistică dincolo de orice percepție normală Dacă normalul ar fi ceea ce eu însumi sunt. Trăirile se împuținează și se diluează cu angoasa alesului de tristeți De peste toate amintirile și dintre toate țipetele amintite. Cred că mă confund cu pateticul pe niște scări ale existenței Acolo unde m-am pierdut și m-am inghemuit în mine. Fără imaginea, fie și doar mentală, a noastră îmbrățișați. Ca și cum spațiul este coroziunea sufletului meu Și amintirile sunt confuziile unei memorii neexperimentate. Acolo unde scările existenței s-au rupt sub puterea corozivă a spațiului Și unde picioarele s-au umflat de greutățile teoretice ale simplei vieți. Între timp și spațiu stăm ca doi nebuni nesătui unul de celălat Iar orele ne-aleargă prin minte spunându-ne „pleacă, gata, ajunge”, În timp ce sufletul deschis se sfâșie în imaginea unei răstigniri antice. Trec orele, din ce în ce mai multe și devin, ca și cum le-am stăpâni noi, Din ce în ce mai ușoare. Și realizăm că noi facem asta, Tu zâmbind Eu bravând despre ceea ce sunt atunci când sunt fără tine. Inerția momentelor astea sunt suficiente pentru o zi întreagă Și mi te imaginez zâmbind pe stradă amintindu-ți prostiile-mi spuse târziu Și te văd apreciativă, acceptândă și matură, acolo unde vocalizele sunt tot ce se aude coerent. Iar chichoteala-ți și joaca în aceleași ore târzii Depășesc enormitatea și încărcătura a o mie și-una de vorbe Rostite șoptit în urechea-mi obosită dar nesătulă vreodată de tine.
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy