Cortina se ridica, și rând pe rând
Își fac intrarea actori cu măști pe față.
Pășesc ușor, înaintând în ceată
Prin gesturi ample viața sugerând.

Unul se crede filozof, fără să fie!
Doctor se vrea a fi, dar fără leac !
Învățător fără știință, e doar un fleac!
Altul, în rege imbracatat...ce utopie!

(Ei nu par ceea ce sunt,
Ci par exact ce nu sunt !)

Iată că, masca le da închipuire
Discret și numai ascunzând adevărul
Devine dual pe scenă actorul
Iar taina nu-i mincinoasă din fire!

Cortina se lasă, și rând pe rând
Privitorii tăcuți se ridică și pleacă
Spectacolul sfârșit, nu mai e joacă !
Măștile cad, actorii priviri evitând.

(Lumea e teatru!
Și teatrul suntem noi!)