agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-04-28 | [This text should be read in romana] |
“Noi nu știm unde umblă pahanul”, mi-a spus o persoană din anturajul președintelui Voronin, fiind întrebată despre motivele presupusei vizite a șefului statului în China, în perioada 6-19 aprilie.
La 6 aprilie, după ce a avut o convorbire telefonică cu omologul său georgian și după o întâlnire cu directorul executiv al FMI, Vladimir Voronin a dispărut în seara aceleiași zile, fără ca Serviciul de presă al președinției să-i anunțe plecarea. Abia a doua zi după amiază, după ce unele mijloace mass-media au informat că președintele ar fi plecat la stațiunea balneară Karlovy Vary din Cehia, a fost difuzat un comunicat oficial, în care se spunea că șeful statului a plecat într-o vizită privată în China. Înainte de plecare, Voronin a declarat presei că RM va întreprinde măsuri pentru a valorifica noi piețe de desfacere și intenționează să lupte pentru a nu pierde piața Rusiei. Timp de două săptămâni după aceasta, la capitolul președinție, presa afiliată puterii intrase într-un vacuum informațional. Serviciul de presă din clădirea cu geamuri oranj se eschiva să răspundă la orice întrebare cu referire la viața și activitatea de ultimă oră a lui Voronin. Doar la 16 aprilie, un comunicat al președinției arăta că șeful statului a felicitat-o cu ocazia zilei de naștere pe Maiestatea Sa, Regina Margrethe a Danemarcii. La 17 aprilie, Congresul muncitorilor moldoveni de la Moscova a cerut demisia lui Voronin. Iar la 19 aprilie, șeful statului era deja acasă și avea o convorbire telefonică cu Viktor Iușcenko în privința situației de pe segmentul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene. Din motive neînțelese, președinția refuză în continuare să ofere amănunte asupra vizitei lui Voronin în China. Natalia Vișanu, șefa Serviciului de presă a președinției, mi-a comunicat că e vorba despre o vizită privată și de aceea nu poate spune nimic în afară de ceea ce este scris în comunicat. Și Serviciul de presă al Ministerului de Externe afirmă că habar nu are ce a făcut Voronin în perioada 6-19 aprilie. Iar Ambasada Chinei la Chișinău mi-a declarat că nu deține nici o informație despre plecarea lui Voronin în China. O vizită privată nu poate fi izolată de atâtea taine. Fiind întrebată din ce bani a plecat președintele, Natalia Vișanu a refuzat să răspundă. Menționăm că numai prețul unui bilet tur-retur la avion pe ruta Chișinău-Pekin este de 1600 de euro, adică 25800 de lei. Iar venitul lunar al lui Voronin este de 13224 de lei, din care salariul de președinte constituie 9600 de lei, iar pensia de general de miliție al fostei URSS, pe care o primește Voronin, este de 3624 de lei. O altă sursă din echipa președintelui, care a solicitat anonimatul, ne-a spus că Voronin a plecat în China cu un butoi mare de vin, pe care a vrut să-l vândă. Dar, din păcate, nimeni nu i l-a cumpărat. Amintim că, în 2006, V. Voronin a mai plecat, în ianuarie, într-o vizită privată de 4 zile la Karlovy Vary. Potrivit legislației, el mai are dreptul doar la 12 zile de odihnă în acest an.
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy