dang
așa simte corpul un firicel de suflare
iarba mi se împleticește în poale și eu mă rog
să mă scoți de la păstrare pentru ultima dată
vreau să mă plimb prin piața unirii

se moare de miopie la noi în oraș
eu am un ochi cu pleoapa cusută
în celălalt am închis pacea
să nu mă deschideți
să nu mă citiți
s-ar putea să vă tranform în broaște
un preot m-a luat odată de mână și i s-a făcut fața catran

să știe cineva puterea hârtiei
o fetiță a luat de pe raft o carte udă
era o fetiță de mentă și o chema Larisa
și nu era de pe lumea asta
eu mă tem cumplit de fetițe din astea cu ochiul verde
și plete mirosind a vâsc
care nu se vor întreba niciodată
cum au putut să piardă un suflet în buzunar

gong
semnele de carte sunt tăioase ca sabia
și te ia disperarea când le simți după ceafă
atunci când fetițele sunt prea ordonate
și lasă mai multe în același loc

ce nu i-a plăcut în carte fetiței cu puncte negre pe umăr
e o binecuvântare pentru un poet obosit
mă lasă Larisa să îți pun un deget pe buze
și unul pe frunte
într-o altă materie ne vom boteza în același iordan





(MINUNEA VA VENI MAI TÂRZIU, ed. Feed Back, Iași, 2011)