Era o zi adâncă și fără siluete, o umbră pusă tainic de strajă
inimii,
stoluri compacte, abstracte de clipe.
Undeva, într-o cumplită senectute, doar un gând fără maică.
Nu știu cum, se strecurase firav, din seninul ultim.
Păstram silențios un chip nefiresc de alint
Poate din vremea de dinainte de vremi...

Apoi a trecut o umbră peste trupuri, cu pași blânzi,
Și cuvinte puține,
s-au deschis
ochii mei înspre lume si adânc înapoi inimii
plină de lujeri