Cu vîltoarea-i năucă de treburi, de fapte,
ziua trece,-i pe ducă, un ecou din ecou.
În odaie e noapte: și sînt singur cu Lenin -
care se uită de sus, din tablou.
El vorbește. Și-i energic și cald,
sub zburlirea mustății mărunte,
arcul buzelor mute... Văd. Cuvintele-i ard.
Uriașa lui frunte strînge-n desele cute
uriașul gîndirii umane stindard.
Mii, din țări și meleaguri, parcă trec pe sub el
cît pădurile, steaguri... și cît holdele, brațe...
Sar ca ars de pe scaun. Zboară, gîndul fidel -
luminează, de dragoste. Plin de nesaț e!
„Eu, tovarășe Lenin, n-am să ies «la raport»...
Cu-ochii-aprinși mă prezint și-ți dau veste:
Pînă-n gît sîntem prinși din efort în efort,
greu, tovarășe Lenin, greu al dracului este,
dar vor fi împlinite toate muncile-aceste.
Dăm lumină și haine celor mulți, celor singuri,
scoatem fier și cărbune mult mai mult cît cunoști.
Dar alături de asta mai există, desigur,
și o pleavă diversă de canalii și proști.
Obosești să te aperi și să lupți cu tîmpenii.
De cînd nu mai ești tu, mulți ne-ar vrea sub papuc.
Ticăloșii mai mișună, sînt sumedenii
pe pămînt și în juru-i, buluc.

Un nămet de porecle, un torent de scursuri,
birocratici și răi,
Tîrîtori pînă-n oase, os de chiaburi
și sectari și bețivi și lingăi,
se proțăpesc, își scot pieptu-n afară,
cu insigne pe piept, farisei și mișei.
Să le iei piuitul, nu e treabă ușoară -
vom mai avea de furcă cu ei.

Tovarășe Lenin, pentru ani și decenii-n
uzinele noastre și pe-ogoarele toate,
în numele tău, tovarășe Lenin,
chibzuim, respirăm și răzbim și ne-om bate!“
Vraf de treburi și fapte, stins reflux de văpaie,
ziua trece. Sînt la lucru, din nou.
Și e noapte-n odaie: și singur sînt cu Lenin -
care se uită de sus, din tablou.

1929

*
poezia a fost scrisă la 20 ianuarie 1929, cu prilejul comemorării a cinci ani de la moartea lui Lenin