Să fie un răspuns?

La hotarele mărginitului
cu nemărginitul
nimic nu-i imposibil
pentru tine – Omule!
Tu poți naviga spre apus
pentru a ajunge la răsărit,
dacă descoperi Iubirea!

Rugă

Adu-mi, Doamne, lumina în casă!
Dă-mi-o s-o beau dimineața!
Pune-mi-o cu pîinea pe masă!
Așterne-o pe perna
unde se leapădă gîndul!
Și încălzește-mi așternutul cu ea!


Zori de copilărie

Undeva, în zorii copilăriei,
orizontul strălucea
de-acea blîndă lumină,
privirea coboara
în zorile virgine,
ce-și deschideau filele
petală cu petală,
pleoapă după pleoapă –
toate oarbe, catifelate, adormite –
care-ascundeau în adîncul lor
pupile azurii-albastre
și cuiburi țipătoare de colibri.


Dar cum să mă desprind?

În clipa înfiorată de frică
un gol imens, dureros
se rostogolește înaintea mea,
se prăbușește
și plutește în mine!
Să renunț? Să lupt?!
Să urc-coborînd
dincolo de lume?
Dar cum să mă desprind
din această renunțare la mine?
și cum să mă alătur elanului
ce trece pe lîngă mine?
...cînd numai dragostea
poate goni înaintea soarelui
și rotește vîrtelnița anotimpurilor?!

Oare-i poveste?!

A început să se aștearnă
lacrima nopții – a nopții-poveste,
ce-mi leapădă în prag
toate insomniile din istoria lumii.
Și-n zvîrcolirea luminii
o văd cum se îndreaptă,
nebănuit de încet,
spre aripa dimineții-stelare,
unde izvoarele
mai șoptesc pe la colțuri,
povestea luminii-noptatice.
Și eu, tainic copil,
rămas ascuns la gura sobei
aștept să înțeleg șopotul vorbelor
din tainele viselor... veau să-nțeleg:
Oare-i poveste?

ÃŽn umbra Destinului

M-am ascuns în umbra soartei
pentru c-am vrut să prind
culoarea ecourilor,
și-a amintirii nuanțelor.
Am vrut să pot desluși
fizionomia destinului
să văd acel „ceva“
ce dă culoare
pe dinlăuntru...

Unde-aș putea găsi?

Unde-aș putea găsi
plugul acela
care răstoarnă
straturile adînci ale timpului?
cînd peste mine năvălește
doar spuma unui timp turbat?


Din volumul Vraj-B-a clipei / copyright: Viorela Codreanu Tiron