Am închis în mine liniștea,
deznădăjduită, ea se izbește de porți,
sfătuită de străini am zvârlit cheia în singurătate.
Târziu te-ai întors călătorule,
în castelul de fiere
o arătare nebună
profanează cu degete slabe apusul.
S-au învechit visele
și au fost mâncate de molii,
au fugit anii
alergați de cățeaua disperării;
A rămas în urmă o dâră de pace
pe care mă-ntorc în genunchi spre copilărie...