se-apropie cu scârțâit de ușă iarna
sunt în văzduh până la brâu și mi se face frig
străbătut de curentul electric
al stâlpilor fără păsări

deasupra mea un soare roș ca o umbrelă
mânjește trotuare și garduri și acoperișuri
potăile se-adăpostesc în refugii de autobuze
aidoma curvelor în parcări

mai frig decât ieri și cred că e mai bine
lunec mocnit printre frunzele purtate de vânt
și scriindu-mă
și scriindu-vă abia în aburii de canal îmi dau seama
că semăn cu aceia care vorbesc singuri pe drum

poate zăpadă va fi cu mult peste mine
și fără ochi voi căuta la rădăcina visului furnici
lumina pierzându-și împodobirea
ca după sărbători
două globulețe peste care se varsă gunoi

mi-a mai rămas vârful mi-a mai rămas
ceva de urcat

și steaua

de mare