Te naști ca o viață întreagă să mori lent
Prins între doua lumi,ce te termină fin
Și cel din urmă scop ce se agața agale,
Se prăbusește în frânturi de existență;
Parcă grijile te înăbușă tot mai tare
În sforțarea asta tragică unde mânia doarme...

Și atunci pentru ce te-ai născut,
Lut frămantat de-al vântului gând?
Doar ca să respiri un hotar nemărginit
De speranțe viabile ce par aproape ireale
Sau ca să dai un scop nemulțumirii tale?