Ascultă cum plânge copacul, cu lacrimi,
de frunze ruginite, scârțâie pasul,de toamnă
e greu,
în vin sunt boabele chihlimbarii si negre de vorbe
și struguri, pe o frunză de viță de vie aleasă,ți-am scris un eseu:
de toamnă, de ploaie, de târzie reverie ambulantă,
când bruma mi-a intrat în oase, mi-a ros din cristalin și a curs
pe obraz, ca o lacrimă clară, cu gust de must tulbure,
s-a oprit în vârful degetelor tale, timide, palide,
un puls,
ca o inimă îngălbenită de hârtie, pe care un poet nebun
a lăsat două urme de vin și de scrum, un praf de cerneală,
adevarată;
ascultă, cum se tânguie în recea răsuflare de octombrie,
ca o chemare către alte amintiri, trecutele iubiri, pe pagina
curată…