aș suspina în fața apusului de soare
privirea se zbate între neîncredere și extaz
vocea și-a pierdut gingășia
obrajii palizi nu mai știu să roșească

în turnuri de castel
fecioarele își împletesc într-una,
șoaptele de dragoste – o delicatețe organică în doi
imit traiectoria inimii lor
sparg geamul unei iubiri nemuritoare

ideea umbrei mele
terorizează pe-ascuns ceșcute de porțelan,
clape de pian și-un gînd erotic
voalurile de mătase
se-adună incomod pe trupul odată nobil

serile cu lună scormonesc în mine fără rost
doar nechezatul crud al cailor
deschide acel cufăr uitat
în care dorul de–o luptă crîncenă
mocnește

cu ochii grei de nesomn
mai scriu o pagină în cartea basmelor
Făt-Frumos s-a resemnat:
din balconul meu batista nu va cădea niciodată

sub salteaua de puf bobul de mazăre încă se miră